„Tineret Activ: Program Integrat de Ocupare pentru Tineri Defavorizați din județul Dolj”, ID , derulat în cadrul apelului este finanțat prin Fondul Social European+ în Programul Educație și Ocupare 2021-2027.
Fundația Centrul de Resurse pentru Educație și Formare Profesională implementează proiectul „Tineret Activ: Program Integrat de Ocupare pentru Tineri Defavorizați din județul Dolj” – cod SMIS: 335083 în perioada 01-07-2025 și 30-11-2027, cu o valoare totală de 4.975.888,02lei, în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, județul Dolj.
Obiectivul general al proiectului: Obiectivul general al proiectului este de a îmbunătăți accesul la piața muncii a 280 de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, din județul Dolj, printr-un program integrat ce include servicii specializate pentru stimularea ocupării, formare profesională și servicii de evaluare și certificare a competențelor, pe parcursul a 29 de luni.
Obiective specifice ale proiectului:
OS1: Creșterea accesului la servicii specializate de stimulare a ocupării prin încurajarea și susținerea participării a 280 de tineri din grupul țintă la un program integrat de acțiuni specifice și personalizate. Se estimează că 85 de persoane vor fi angajate sau vor desfășura o activitate independentă la încetarea calității de participant.
OS2: Obținerea de competențe profesionale pentru 280 de persoane din grupul țintă pe o perioadă de 29 de luni, prin calificare/ recalificare sau prin evaluare și certificare de competențe, în conformitate cu cerințele pieței muncii identificate în urma analizei de nevoi.
Activitățile proiectului:
Activitatea A0: Realizarea unei analize de nevoi inițiale pentru a identifica necesarul de formare profesională pentru grupul țintă. Această activitate a fost realizată în perioada septembrie-noiembrie 2024.
Activitatea A1: Furnizarea de servicii specializate pentru stimularea ocupării, conform Legii nr. 76/2002. Aceasta include identificarea, selecția și menținerea grupului țintă (A1.1) și oferirea de servicii de informare, consiliere și mediere pe piața muncii, precum și organizarea de seminarii despre locurile de muncă verzi (A1.2).
Activitatea A2: Organizarea și derularea de programe de formare profesională autorizată pentru grupul țintă (A2.1).
Activitatea A3: Evaluarea și certificarea competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale (A3.1).
Activitatea A4: Managementul proiectului (A4.1), incluzând planificarea, organizarea și controlul, precum și activități administrative de suport, informare și publicitate (A4.2).
Cursuri
Cursuri de calificare (Nivel II):
o Lucrător în structuri pentru construcții: 360 de ore, pentru 115 persoane.
o Lucrător instalator pentru construcții: 360 de ore, pentru 115 persoane.
Servicii de evaluare și certificare a competențelor:
o Electrician în construcții: pentru 50 de persoane.
Seminarii: 40 de seminarii pe tema "locurilor de muncă verzi", organizate în 2 tipuri de întâlniri, pentru toți cei 280 de participanți.
Indicatori de rezultat:
Grupul țintă: 280 de tineri cu vârsta între 16 și 29 de ani , cu domiciliul în județul Dolj.
Tineri NEET: Minim 112 tineri.
Tineri de etnie romă: Minim 43 de tineri.
Aici puteți consulta metodologia selecției grupului țintă în detaliu.
Principii orizontale respectate de proiect:
- Egalitate de șanse și nediscriminare: Asigură accesul egal și tratamentul echitabil pentru toți participanții, indiferent de gen, origine rasială, etnie, religie, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
- Egalitate de gen: Promovează egalitatea de gen prin combaterea stereotipurilor și asigurarea accesului egal la activitățile proiectului.
- Accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități: Proiectul vizează eliminarea barierelor pentru persoanele cu dizabilități, asigurând accesul egal la activități și la un mediu de lucru deschis și incluziv.
- Dezvoltare durabilă: Promovează utilizarea eficientă a resurselor, reducerea impactului asupra mediului și achizițiile publice ecologice.
- Principiul "poluatorul plătește" (DNSH): Proiectul respectă acest principiu prin măsuri de prevenire și remediere a daunelor aduse mediului, asigurând o gestionare responsabilă a resurselor și deșeurilor.
Teme secundare la care contribuie proiectul:
- Nediscriminare
- Contribuție la competențele și locurile de muncă verzi și la economia verde
Date de contact:
Centrul de Resurse pentru Educație și Formare Profesională
Splaiul Unirii, nr. 4, bl. B3, tronson ÎI, etaj. 7, ap. 19, sector 4, București
E-mail: office@crefop.ro